sâmbătă, 16 mai 2009

Booboos in advertising [part 2] - Ford


Al doilea eşec despre care vreau să vă vorbesc este eşecul modelului Edsel al companiei Ford. Lansarea automobilului Edsel a fost însoţită de o publicitate masivă. Sloganul folosit a fost „Soseşte Edsel!”. Probabil una din primele greşeli a fost că automobilul să nu apară în reclame iar când au început să apară prin showroomuri, dealerii au fost obligaţi să le ţină sub huse.

Curiozitatea a avut un impact imens asupra publicului care fierbea de nerăbdare să vadă maşina. Din păcate Ford s-a supraestimat şi nu a considerat niciun moment că maşina nu va fi pe măsura publicităţii.

O altă greşeală făcută de compania americană a fost numele. Ei au iniţiat un sondaj de piaţă pentru a găsi un nume potrivit pentru maşină. În urma acestui sondaj Ford a primit în jur de 10.000 de nume. Preşedintele companiei, Ernest Breech a hotărât să i se spună simplu „Edsel”. Edsel este numele singurului fiu a lui Henry Ford, întemeietorul companiei. Acesta fusese unul din numele propuse în sondajele de piaţă şi nu se bucurase de un mare succes la public. Warnock, directorul de relaţii cu publicul a declarat referitor la numele ales: „Tocmai am pierdut 200.000 de vânzări”.

Următoarea problemă a fost designul. O maşină bine clasată trebuie să fie frumoasă. Mulţi dintre noi nu putem să descriem ce anume este frumos la o maşină, dar toţi o ştim când o vedem, acel „je ne sais quoi”. Prima versiune a maşinii era originală şi spectaculoasă, însă acel design nu a apucat să vadă semnul de „exit” al fabricii. Ultimul design aprobat era deosebit. Era un design care atrăgea privirea, cea mai frapantă fiind partea din faţă. Dar era un design periculos, pentru că ori îl plăceai ori îl urai. Dat fiind acest fapt mulţi nu au apreciat designul criticând aspru.

Ford a continuat publicitatea agasantă umplând media de articole de promovare.

Maşina a avut întradevăr câteva caracteristici inovatoare: a fost prima maşină din lume cu frâne automate şi deschidere electronică a capotei. În primul an Ford a vândut un sfert din câte maşini se aştepta să vândă (64 mii – 200 de mii), iar vânzările au scăzut în continuare. În 1959, Ford a publicat ultima reclamă pentru acest model şi a oprit producţia.

Şi până la urmă ce a mers prost? Ford s-a crezut un Popeye cu o supradoză de spanac. A făcut o campanie pe care a crezut-o invincibilă. Cu toată promovarea, consumatorilor nu le-a pasat decât că este un automobil urât cu un nume pe măsură care mai era şi scump.

Din fericire pentru Ford, a reuşit să contrabalanseze dezastrul Edsel, lansând peste câţiva ani spectaculosul Ford Mustang, căruia încă îi mai admirăm modelele în prezent pentru că a fost înbunătăţită permanent. Edsel nu a găsit piaţa pe care să se desfăşoare în voie: mai întâi maşina şi după apoi găsim cumpărătorii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu